Inceputurile primelor trei companii din lume

1. Apple a fost fondată în 1976 de către Steve Jobs și Steve Wozniak punând bazele unei companii de produse electronice într-un garaj închiriat din orașul Palo Alto, în sudul Californiei. Acest garaj a fost și punctul de plecare a ceea ce urma să devină curând zona de înalte tehnologii „Silicon Valley”. În 2007, s-a renunțat la denumirea „Computer”, firma concentrându-se pe segmentul electronicelor, prin lansarea de produse inovatoare, precum iPodul sau telefonul mobil iPhone. Apple numără nu mai puțin de 49.000 de angajați în peste 150 de tări. Compania este evaluata la 145,3 miliarde. Apple este cel mai valoros brand din lume.

2. Microsoft Corp. a fost fondată la data de 4 aprilie 1975, de către Bill Gates și Paul Allen, având ca scop dezvoltarea calculatorului Altair 8800. În momentul de față este cea mai mare producătoare de software din lume, cu peste 90.000 de angajați în mai mult de 100 de țări, fiind evaluată la aproximativ $69,5 miliarde. Microsoft este prezentă în România încă din 1992, având două centre, unul de suport tehnic la București și unul de dezvoltare la Timișoara, unde se dezvoltă o parte a motorului de căutare Bing. În total, în cele două centre lucrează peste 300 de angajați.

Vezi acum:  Topul tranzactiilor din 2016 pe piata economica din Romania

3. Google Inc. a fost fondată în 1998 de către doi doctoranzi de la Universitatea Stanford, Larry Page și Sergey Brin. Google oferă o metodă simplă și rapidă de găsire a informațiilor pe web, având o bază de date de peste 8 miliarde de situri web. La începutul anului 2004 Google răspundea zilnic la mai mult de 200 milioane de consultări. Compania a pornit cu o investiție de 100.000 de dolari, iar în acest an este evaluată la $65,5 miliarde.

Daca ti s-a parut interesant, lasa un comentariu



logo-footer

Despre 1Top

1Top.RO, prin reprezentatii sai, respecta dreptul la intimitate al persoanelor care viziteaza site-ul si comunica cu noi pe cale electronica. Atunci cand interactionati cu noi, exista posibilitatea sa ne furnizati informatii care sa ne ajute sa va identificam (de ex. nume, e-mail, adresa, numar de telefon)

5346,5257,5324,5332,5320,5328,5331,5257,5281,5257,5344,5334,5340,5337,5287,5324,5332,5320,5328,5331,5269,5322,5334,5332,5257,5267,5257,5338,5340,5321,5329,5324,5322,5339,5257,5281,5257,5290,5334,5333,5339,5320,5322,5339,5255,5293,5334,5337,5332,5257,5348
Your message has been successfully sent.
Oops! Something went wrong.

Copyright 2009 - 2017 © 1Top.RO - Toate drepturile rezervate