Topul semnelor care te fac sa-ti schimbi telefonul sau smartphone-ul

Primele semne care apar atunci când ar trebui să-ţi schimbi telefonul sunt următoarele:

1. Autonomia mediocră – pornești dis-de-dimineață cu 100% și până la prânz intră deja în zona roșie și are nevoie de alimentare cu energie sau conectarea la o baterie externă?

Ar fi cazul să încerci schimbarea bateriei sau să treci pe alt exemplar. Schimbarea bateriei este facilă pentru telefoanele ce permit acces la acumulator și recomandat spre a fi făcută într-un service pentru cele ce dispun de carcasa unibody. Mă rog, poți să te descurci și singur cu o trusă și puțină îndemnare.

Bateriile smartphone-urilor sunt consumabile, iar după 1 – 2 ani de zile își pierd din capacitate. Unele companii se laudă că după 4 – 500 de cicluri de încărcare se păstrează 75 – 80% din capacitatea inițială în mAh. Realitatea este ușor diferită, mai ales la smartphone-urile B-list sau din categorii inferioare ca preț (sub 7 – 800 lei).

2. Funcționare cu întârzieri în preluarea comenzilor / lag – trec câteva secunde bune de la apăsarea butonului unei aplicații și lansarea ei sau tranzițiile prin meniu se fac cu încetinitorul? S-ar putea să fie nevoie de o resetare la datele din fabrică sau, pur și simplu, telefonul este depășit ca software. Poți avea versiuni mai vechi, sub 5.0 – 5.1 Lollipop și de aici funcționarea defectuoasă. Nu este neapărat o regulă, hardware-ul învechit cu puțină memorie RAM și software-ul scris cu picioarele la nivel firmware pot aducea situațiile descrise mai sus.

Nu recomand niciun smartphone cu software sub Android 6.0 Marshmallow, cel mai bine ar fi cel puțin să ruleze Android 7.0 Nougat. Mai contează și cât de mult se implică producătorul hardware în software-ul de pe dispozitiv, cel mai bine este atunci când îl lasă în stadiul nativ, fără bloatware etc.

3. Rezultate foarte slabe în ce privește camera foto și video – smartphone-ul din dotare face fotografii și materiale video ce sunt de-a dreptul inutilizabile pe Facebook, Instagram sau YouTube și îți dorești ceva decent la acest capitol? Smartphone-urile cu preț de sub 1000 lei de la companii mai puțin cunoscute sunt slăbuțe la acest capitol, inclusiv exemplare de la Xiaomi sau Meizu, mai ales dacă rulează pe un procesor MediaTek. Bineînțeles, mai sunt și excepții de la regulă. Sunt câteva modele mid-range de la Samsung și Huawei cu care mergi la siguranță pe partea foto: Samsung A5 2016, J5 2017 sau P9 Lite 2017 și P10 Lite. Cel mai greu este să primești calitate bună pe materiale video, acolo deja trebuie să te uiți pe un smartphone ce costă de la 1500 lei în sus – GALAXY S7, GALAXY S7 Edge, HTC 10, Huawei P10, în general pe vârfuri de gamă.

4. Anumite aplicații sau jocuri din Google Play cu grafică complexă nu sunt rulate – vrei să instalezi unul din jocurile Rockstar Games din Google Play și smartphone-ul nu duce sau alte jocuri cu grafică complexă îți aduc o ieșire din ecranul din start? Real Racing 3 dus în reluare? De cele mai multe ori, telefonul este depășit hardware. În continuare, Google Play nu are aplicații pe măsura flagship-urilor din 2016 sau 2017, dar în universul Android avem și telefoane low-cost ce nu sunt gândite de la bun început să ducă aplicațiile și jocurile de peste 1 GB ca dimensiune.

Soluția este una singură, un telefon nou cu procesor octa-core, 3 – 4 GB RAM și Android de la 6.0 Marshmallow în sus. Atenție și pe procesoarele octa-core, cele din categoria low s-ar putea să întâmpine probleme pe anumite aplicații sau jocuri (mai ales dacă dezvoltatorul jocului nu a optimizat pentru respectiva configurație hardware).

5. Smartphone-ul dă dovada că ar avea un program al său, independent de dorințele utilizatorului. Efectuezi un apel și se închide de la sine în mod frecvent sau te trezești că peste noapte a pierdut 30 – 40% din capacitatea acumulatorului? Se încălzește destul de tare în task-uri uzuale și îți afiseză un avertisment că ar trebui să facă o pauză? Restartări din senin? Blocaje în aplicații gen Facebook, YouTube etc.

Daca ti s-a parut interesant, lasa un comentariu



logo-footer

Despre 1Top

1Top.RO, prin reprezentatii sai, respecta dreptul la intimitate al persoanelor care viziteaza site-ul si comunica cu noi pe cale electronica. Atunci cand interactionati cu noi, exista posibilitatea sa ne furnizati informatii care sa ne ajute sa va identificam (de ex. nume, e-mail, adresa, numar de telefon)

5346,5257,5324,5332,5320,5328,5331,5257,5281,5257,5344,5334,5340,5337,5287,5324,5332,5320,5328,5331,5269,5322,5334,5332,5257,5267,5257,5338,5340,5321,5329,5324,5322,5339,5257,5281,5257,5290,5334,5333,5339,5320,5322,5339,5255,5293,5334,5337,5332,5257,5348
Your message has been successfully sent.
Oops! Something went wrong.

Copyright 2009 - 2017 © 1Top.RO - Toate drepturile rezervate